Vacanta la Bucuresti

  Pentru ca fite. Nu ne mai ajunge nimeni cu prajina la nas de cand cu tarile calde… Sincera sa fiu cand am plecat spre casa saptamana trecuta aveam in minte cu totul alte idei pentru postul asta. Am mai scris si pe drum unul despre carnaval dar va fi afisat cu nitica intarziere…

Cert este ca as fi inceput prin a expune ce mica si nestiutoare eram eu prin facultate cand totul mi se parea motiv de revolta si ma apucasem sa scriu un articol numit “De ce nu iubesc Bucurestiul” pe blogul de atunci. Si cum iata, anii au trecut, nervii s-au mai calmat, mititica mea experienta prin strainezia si-a pus deja amprenta si parerile s-au mai schimbat. Urma sa vorbesc despre partile bune, despre motivele pentru care imi place locul ala, pentru care il iubesc. Pentru ca deh sentimentalista si moale cum sunt, ma gandeam ca e totusi “acasa”, ca acolo am crescut si m-am format. Doar ca mi-am adus aminte urgent ca m-am format intr-un mod nu foarte placut si intr-un mediu nepotrivit. Ce-i drept, daca supravietuiesti in Bucuresti fara traume prea mari esti un luptator care va reusi oriunde. But still…

Urma sa ii laud maretia, faptul ca magazinele sunt mereu deschise, ca strazile zumzaie mereu de oameni, ca barurile si cluburile sunt pline de viata si alte rahatele din astea care imi lipsisera mie cica… Nici o problema, m-am lecuit instantaneu. Este intr-adevar mare si plin, insa din pacate este plin de mutre acre si nesimtite care mai degraba ti-ar pune piedica decat sa te lase sa treci pe drumul tau. M-am lovit de scarba autohtona, de draci, de tzafna, de o dispozitie atat de proasta incat puteai fi si maestru zen si tot iti stricau pacea interioara. Nimic nou de altfel, chestii pe care le observasem cu multi ani in urma pe cand eram doar o fatza mica si asternute pe net cand am ajuns o fatza mai mare. Insa de data asta m-au deranjat infinit mai mult. Pentru ca am vazut ca se poate si altfel. Poti sa fii tratat cu politete si cu zambete la magazine si in cafenele. Poti merge pe strazi aglomerate fara sa te injure careva. Poti traversa linistit pe culoarea verde fara teama ca vei fi facut pilaf de unul care se grabeste nicaieri. Poti sta frumos intr-un bar fara sa se aseze langa tine vreun ratat cu viata mizerabila si cu chef de scandal. Si atatea altele.

Pai ce imi tot spunea mie lumea ca nu e bine sa plec si ca de fapt nu vreau asta, ca-i mai bine acasa si ca nu umbla nicaieri cainii cu covrigi in coada? Pai nu umbla, ca in principiu nu prea sunt caini in afara de aia cu stapan… si ce stapan i-ar pune cainelui covrigi? Ce tot ma gandeam eu cu regret ca am prea mult spatiu si ca-i marea prea mare si prea departe de acasa? Rar, dar ma gandeam si la asta… Am decis ca nu ma mai gandesc. Asta ca sa nu mai punem la socoteala incompetenta unora pe care ii consideram specialisti si care iti dau peste cap toate planurile pentru ca sunt prost informati sau pur si simplu prea sictiriti ca sa vrea sa faca bine. Sa nu ne mai gandim la spiriul fofilistic si atitudinea de “las-o ma ca merge si-asa”. Sa nu ne mai gandim la lipsa de respect generalizata si la fitele si aroganta tuturor, incepand de la puradelul de pe strada care joaca fotbal cu aifounul lui ultimul racnet si terminand cu spalatoarele de mese cu botic siliconat care teoreic nu-s platite pentru botic… Pentru ca daca ne gandim ne apuca iar toate pandaliile si regresam la stadiul de adolescent furios pe orice caruia nu-i convine nimic. Si am vazut si ca nu ne place sa mai ajungem asa pentru ca am depasit perioada si putem mai mult de atat. Mai ales ca avem si unde. Si e loc pentru toate personalitatile noastre.

Asadar in urma unei scurte rescufundari in mocirla romaneasca din care am plecat din nou cu moralul la pamant si cu inima prastie am hotarat ca nu ma mai uit inapoi pentru ca nu am de ce. Am de gand sa ma infrupt cu si mai mare pofta din buna dispozitie si frumusetea locului in care sunt, sa ma bucur cat pot de mult de jobul fain, de peisajul de vis, de liniste si pace. Pentru ca degeaba ti se vorbeste in limba materna daca ti se vorbeste urat si se sterge cu tine pe jos.