Poveste

In seara aceea, puiul familiei alfa din haita Arctica iesise la o plimbare prin padurea lui draga. Era tanar, neobosit, vesnic in cautare de noi aventuri. Ceea ce nu stia el era ca seara aceea era speciala si urma sa ii schimbe viata pentru totdeauna.

Art by Chiara Bautista (www.chiarabautista.com)

Traise mereu alaturi de ai lui si se simtea putin inchistat intre toate regulile haitei. Avea nevoie de libertate. Avea nevoie sa fie el cel care stabileste regulile si care ii domina pe ei. Dar era inca crud, in crestere, nu invatase inca sa vaneze si nici sa se descurce singur in padure. Deseori in hoinaririle lui singuratice se gasea in cate o incaierare cu lupi mai experimentati din alte haite care nu prea il aveau la inima. Pentru ca era iute la manie si avea aroganta copilareasca pe care o ofera siguranta din sanul unei familii mai degraba stabile decat fericite. Ai lui erau impreuna de mult si aveau responsabilitatea intregului grup. Trebuiau sa fie puternici si sa se ingrijeasca de toti, astfel incat nu-si permiteau sa fie foarte atenti la ei insisi sau la puiul lor. Erau acolo, unul pentru altul, pentru ca asa trebuia sa fie, asa au ales candva demult si asa erau legile nescrise ale neamului lupilor. Incet-incet isi crease fiecare o mica lume separata de celalalt, constienti insa de faptul ca impreuna trebuie sa infrunte greutatile vietii in codru. Trecusera prin multe, iar pe multe le creasera chiar ei. Se mai harjoneau cateodata iar din cand in cand muscau mai tare decat era necesar si ii durea.

Pe Nexi il crescusera cu drag dupa aceleasi legi nescrise. Il voiau puternic si increzator, voiau sa isi vada reflexia in el si sa vada cum razbeste la fel cum facusera si ei cu mult timp in urma. Nu intelegeau ca el era altfel si nu era inca pregatit pentru asta. Era inca un lupisor in inima lui, cu apucaturi adolescentine, in ciuda varstei pe care o avea. Ii placea sa alerge liber si sa scormoneasca prin toate cotloanele dupa alte animalute interesante si jocuri noi.  Se plictisea insa repede si pleca mai departe de indata ce gusta din placerile fiecaruia.

Era cel mai frumos dintre toti, cu blana argintie si lunga cuprinzandu-i trupul zvelt si cu ochii ciocolatii, ageri, capabili sa patrunda orice taina le-ar fi fost asternuta inainte. Isi purta coada stufoasa tantos si stia ca impresioneaza. Insa cu toate acestea se simtea nesigur si trist dar mai ales singur. Ai lui, adanciti in problemele de zi cu zi, crezand ca ii ofera tot ce are nevoie, nu percepeau schimbarile fine care aveau loc in interiorul puiului lor de cand incepuse sa creasca si nu intelegeau ce I se intampla. Adeseori, pentru a le atrage atentia era nevoie sa faca ceva rau, pentru care sa il certe. Se simtea neapreciat si neinteles, dar in acelasi timp le ura controlul pe care il aveau asupra-i.

In seara aceea urma sa viziteze din nou vizuina lui preferata in speranta unei petreceri pe cinste alaturi de prieteni. Ajuns acolo a descoperit cu surprindere un animalut ciudat, aflat pentru prima oara in padurea lui. Era prietenos din fire, insa imaginea ei nu era una obisnuita si i-a fost greu sa se apropie. Un amic mai vechi insa o cunostea, i-a prezentat-o si astfel a reusit si sa-I afle povestea. Se numea Reya si era o puma ce fusese crescuta intr-o gradina zoologica. Mai locuia inca acolo si participa la toate activitatile in timpul zilei pentru a-si castiga hrana, insa de acum o lasau sa iasa seara. Hotarase ca vrea sa plece in cautarea libertatii si trebuia sa se pregateasca temeinic.

El era sarmant si atragator, iar ea interesanta si curioasa, astfel incat au continuat sa se vada mereu dupa noaptea aceea. In scurt timp au devenit nedespartiti. Isi petreceau tot timpul impreuna, minunandu-se unul de celalalt si de norocul pe care l-au avut intalnindu-se. El i-a oferit un fir din blana lui. Iar ea ii oferea iubire. Invatasera in sfarsit, impreuna, cum este sa simti asa ceva. Reya era pentru prima oara fericita. Crescuta de ingrijitori, printre alte animale salbatice straine de ea, tinute in acelasi tarc, nu se simtise niciodata inteleasa cu adevarat. Poate doar cu multi ani in urma cand o alta puma ocupa cusca vecina. Era un mascul mai in varsta decat ea care o invatase cum sa supravietuiasca in acele conditii vitrege pe vremea cand era doar un pui. Dar murise de mult, lasand-o sa infrunte viata singura de tanara. Si asa a ramas, timp indelungat, pana in seara aceea de ianuarie cand l-a intalnit pe Nexi. Acum se simtea implinita, il avea pe el. Avea un scop. Nu-si mai ducea existenta in zadar, in cautarea unui loc despre care nici nu stia sigur ca exista, ci doar auzise de la altii din povesti. Il avea alaturi si asta era tot ce conta.  Ar fi stat zile-n sir sa-si vorbeasca despre orice, sa alerge impreuna si sa rada. El ii tinea cel mai bine de cald in noptile reci de iarna, iar ea il asculta cum nimeni altcineva nu o mai facuse pana atunci. In sfarsit cineva intelegea. In sfarsit  nu mai era lupul singuratic in cautare de aventuri. A luat-o cu el si i-a dat sa guste putin din viata in salbaticie. Ea il invata trucuri si metode de a se cunoaste mai bine. Au plecat impreuna sa cutreiere muntii si dealurile, vaile si campiile, insa se intorceau mereu, negresit, acasa. El trebuia mereu sa se supuna masculului alfa care mentinea ordinea in haita. Iar ea avea de muncit zi de zi pentru a-si castiga existenta si pentru a se mai antrena putin pentru ce urma sa vina.

Au fost amandoi fericiti si impliniti impreuna. Se completau unul pe celalalt. El avea indrazneala tineretii iar ea intelepciunea si disciplina dresajului. Invatau amandoi sa creasca unul cu celalalt, sa se cunoasca si sa se accepte dar mai ales sa se iubeasca. Insa pe masura ce timpul trecea si se simteau mai confortabil unul cu celalalt, pe masura ce renuntau la zidurile care-i protejasera pana atunci se apropiau atat de mult incat devense mult prea periculos. Nu se mai cunosteau granitele dintre ei si pareau amandoi un tot unitar. Reyei nu ii placea asta si incerca sa se pastreze pe ea insasi. Motiv pentru care Nexi cateodata isi arata coltii si chiar musca. Musca asa cum invatase de la parinti, ca sa o tina aproape. Musca pentru ca putea, pentru ca ea ii aratase toate punctele ei sensibile si stia exact de unde sa apuce. Musca pentru ca o prindea mereu in cele mai vulnerabile momente, in care ea I se arata toata, fara aparari, fara masti, fara trucurile invatate la zoo care ii permiteau sa se arate puternica mereu. Iar atunci ea se retragea, ranita, asteptand sa I se cicatrizeze ranile pe care el apoi le regreta. O data au fost atat de adanci incat a trebuit sa lipseasca luni intregi. El ii sfasiase bucati din carne si le-a digerat in liniste uitandu-se cum se indeparteaza.

Si totusi s-a intors si de acea data, incompleta si slab vindecata. Insa ceva din ea refuza sa ignore luminita din sufletul lui. O vazuse, era acolo. Putea creste si zbura spre cer ca sa devina o stea, asa cum ii spusese ea adeseori. O putea aprinde pentru a lumina intregul glob pamantesc. Ar fi putut face orice. Insa el nu credea asta pentru ca nimeni nu crezuse in el. Pentru ca el nu credea in el. Si de fiecare data cand se simtea nesigur si trist mai lua o bucatica din Reya si ramanea sa o mestece incet in timp ce ea se simtea din ce in ce mai sfarsita. Mult timp a durat pana cand ea si-a dat seama ca nu o facea din rautate, ci mai degraba din teama. O teama profunda de abandon, de a se vedea din nou singur, de a auzi poate si de la ea ca nu este suficient de bun. Spera ca daca il va sti de frica ii va purta respect, insa ce nu stia el era ca o indeparta mai mult cu fiecare iesire necontrolata de manie, ca o pierdea incet-incet pe masura ce incerca sa o tina mai aproape. Era, in sinea ei, inca un animal salbatic, cu toate ca o imblanzisera destul de mult si nu se mai arata asa decat arareori. Insa nu ii placea sa fie ingradita si avea nevoie de spatiu. Un spatiu pe care din pacate el nu i-l putea oferi.

Curand insa dupa ultima ei intoarcere a aflat marea veste ca visul ii era mai aproape de realitate. Obtinuse un transfer, intr-un alt loc de peste mari si tari, un parc natural in care era posibil ca in scurt timp sa ajunga sa alerge libera. Era fericita. Era mai mult decat sperase vreodata sa reuseasca. Insa el s-a intunecat si mai mult si a regretat momentul in care s-au impacat. I se parea nedrept si nu intelegea de ce trebuie sa plece din nou si sa il lase singur. O vreme a incercat sa se convinga de faptul ca va pleca dupa ea, de indata ce va termina antrenamentul de vanatoare. Urmau sa treaca ani dar era hotarat sa o faca. Era tanar si puternic, cu toata viata inainte si nimic nu il putea opri din ceea ce isi propunea. Nimic in afara de el insusi… pentru ca lupisorul nostru ramasese nesigur si tremurand in interiorul lui si cu greu isi vedea potentialul. Insa mereu cand se intampla era pentru scurt timp, ajungand in cele din urma sa abandoneze absolut orice.

Ultimele lor saptamani impreuna au fost grele pentru amandoi. Ea era entuziasmata si putin speriata de marea de nou care I se asternea inaintea ochilor si care o astepta sa I se ofere. Se temea ca poate nu va fi chiar cum se asteptase si ca nu va reusi. El incepuse deja sa caute alte modalitati de a fi fericit si o lasa din ce in ce mai singura sa se lupte cu toti demonii ce o mistuiau in fiecare noapte. Devenea din ce in ce mai rece si o facea sa creada ca nu o mai iubeste. Iar in clipa plecarii Reya stia. Urma sa fie singura de tot in aventura ei cea mare si nimic din ceea ce stiuse pana atunci nu urma sa mai fie la fel. El ramanea in padurea lui, alaturi de haita de care apartinea, cu prietenii vechi si noi care il inconjurau mereu cand avea nevoie si nu urma sa vina dupa ea oricat de mult si-ar fi dorit.

Si a avut dreptate. Zile in sir nu reuseau sa comunice si in zadar ruga vantul sa ii spuna ca ii lipseste. El nu era de gasit. O data chiar si-au dat intalnire pe taramul viselor si a lasat-o sa il astepte in zadar intrucat nu planuia sa vina. Nu stie nimeni ce facea in momentele acelea si pe unde il purta gandul insa Reya a ramas dezamagita din nou, invaluita de singuratatea obscura care o urmarea acum pretutindeni. A hotarat sa mearga mai departe, fara a se mai gandi la trecut, incercand sa inteleaga ca fiecare avea de acum drumul lui, in directii diferite. Nu putea decat sa spere ca facuse deja tot ce se putea pentru ca Nexi sa devina in curand un lup puternic si increzator. Si-l imagina scrutand muntii cu privirea, iar apoi alergand salbatic mereu pe meleaguri necunoscute in cautare de nou si de frumos. Stia cat ii placeau provocarile iar cu ea s-ar fi plictisit oricum incat ii cunostea deja toate tainele.

Intorcandu-se acasa inr-o scurta vizita, nu s-a putut abtine insa sa il vada. Ii era atat de dor de vremurile bune petrecute impreuna incat nu isi mai privea cicatricile si ranile inca supurande de pe corp, nu se mai gandea la dezamagiri si la singuratate, simtea doar nevoia de a-I fi aproape.  Nu mult a durat insa pana cand afectiunea lui s-a transformat din nou in ura si a atacat-o violent, sfasiindu-I sufletul mai mult decat carnea si lasand-o sa se intoarca schiopatand in noua ei casa departe, peste mari si zari. Rana a fost atat de adanca incat sangerarea nu I s-a oprit timp de doua saptamani. A stat in vizuina mult timp incercand sa se refaca si sa nu se mai gandeasca la el. Il vedea peste tot, pe corpul ei mutilat, pe sufletu-I sangerand, in mintea intunecata. Nu reusea sa inteleaga de ce singura fiinta pe care o simtise cu adevarat aproape o ranise atat de mult. Insa era hotarata sa isi creasca noi muschi si aripi interioare, sa devina mai puternica si mai frumoasa si atunci cand va fi gata sa lupte din nou pentru indeplinirea visului ei. Ii era in continuare dor si stia ca nu va mai intalni alt lupisor niciodata pentru ca acolo unde traia nu existau si pentru ca oricum nu ar fi fost nici unul ca Nexi. Insa stia ca trebuia sa il lase sa creasca singur si sa mearga pe drumul lui. Era fericita gandindu-se ca macar o invatase sa iubeasca.

Cat despre lupisorul nostru… nu se stie nici pana acum ce s-a intamplat cu el si in ce peripetii s-a mai aventurat. Daca a ales sa creasca sau inca mai copilareste prin padurea parinteasca numai vantul a aflat. Insa ceea ce nu stiau nici unul nici altul era ca povestea lor avea sa ii schimbe pentru totdeauna.